Ordonanța nr. 1139/II-2/2014 din 12.05.2014, dată în Dosarul nr. 238/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, ridică o serie de chestiuni de Drept constituțional și de Drept subsecvent asupra cărora se cuvin câteva considerente.

Astfel, în Ordonanță se arată în primul rând că “Imunitatea a fost definită ca o formă de protecție a Președintelui României împotriva oricărei presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive”. O astfel de teză este din capul locului contrară prevederilor Constituției, dar și rațiunii firești a instituției imunității. Într-adevăr, imunitatea de care se bucură Președintele României nu are  în mod fundamental rațiunea expusă mai sus, ci este parte imanentă a mandatului acestuia.

În primul rând, Președintele României, în lipsa imunității, n-ar putea să exercite în deplină libertate de decizie o serie de atribuții caracterizând mandatul. Astfel, sunt situații în care, chemat să dea materialitate hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării, obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 3 al Legii nr.415/2002 privind organizarea și funcționarea acestuia, pentru toate instituțiile publice la care se referă, Președintele României ar putea să ordone încălcarea dispozițiilor unei alte legi. În situația în care ar fi trimis în judecată pentru încălcarea dispozițiilor legii respective, Președintele României nu s-ar putea apăra decât invocând hotărârea Consiliului sus-menționat, pe care însă, mai ales după încheierea mandatului, n-ar putea s-o prezinte instanței judecătorești, aceasta având, potrivit legii sus-menționate, caracter secret. Și chiar dacă instanța judecătorească ar cere desecretizarea hotărârii în cauză, Consiliul sus-menționat dispune, potrivit dispozițiilor legii sus-menționate, de libertatea să refuze s-o pună la dispoziție.

După cum se poate constata, Constituția nu instituie numaidecât o formă de apărare a Președintelui României pentru situațiile expuse în Ordonanță ori un privilegiu, ci îi asigură acestuia posibilitatea de a exercita funcția fără nici o constrângere, alta decât cea impusă de prevederile constituționale. Tocmai de aceea Constituția folosește în cuprinsul art. 84 alin. (2) un termen aparte pentru a asigura libertatea de decizie a Președintelui României – acesta se bucură de imunitate.

Când este obligat să ordone măsuri ori să săvârșească acțiuni și inacțiuni contrare unor dispoziții legale, Președintele României nu o poate face decât în temeiul prevederilor Constituției ori potrivit principiului legitimității ori potrivit principiului necesității. Dispozițiile constituționale privind imunitatea de care se bucură Președintele României trebuie corelate cu principiul supremației Constituției, înscris în art. 1 alin. (5) al acesteia, ele constituind o garanție a supremației sus-menționate.

Dar prin instituirea imunității Constituția nu urmărește numaidecât protejarea Președintelui României de presiuni și de abuzuri ce ar veni din partea unor subiecte de Drept constituțional sau subsecvent acestuia, ci protejarea de presiunile ce ar veni în primul rând de la persoana caracterizând ființa umană care a primit mandatul de Președinte al României. Într-adevăr, prin natura lucrurilor, corpul unei ființei umane  găzduiește, după cum s-a arătat deja (v. articolul “Despre ființa umană ca subiect de Drept constituțional“, pe: http://ascunzisuri-constitutionale.eu/2014/03/23/despre-fiinta-umana-ca-subiect-de-drept-constituional/), trei părți imanente: omul, apoi persoana, apoi Eul. Îndeplinirea mandatului de Președinte al României presupune, după cum s-a subliniat mai sus, o totală libertate de decizie, cu precizările anterioare. Dacă Președintele României nu s-ar bucura de imunitate atunci s-ar crea situația coexistentei într-un corp uman atât a Președintelui României, cât și a persoanei sus-menționate, aceasta din urmă, de teama unor repercusiuni de ordin penal, civil sau administrativ, putând să cenzureze o decizie ori o acțiune – sau inacțiune – a Președintelui României care ar contraveni unei norme legale. Imunitatea nu are așadar alt rol fundamental decât să-l elibereze pe Președintele României de presiunea ce ar putea veni din partea persoanei caracterizând ființa umană care a primit mandatul în cauză.

Pe de altă parte, acțiunile și inacțiunile Președintelui României nu pot fi, după cum s-a arătat într-un articol anterior, cuantificate în nici un fel în raport cu legea (v. articolul “De ce Președintele României nu răspunde penal, civil și administrativ“, dar și următoarele), așadar acestuia nu i se poate aplica nici o normă de Drept subsecvent Constituției, de vreme ce promulgă legea – în caz contrar ar fi și parte interesată și judecător.

Imunitatea de care se bucură Președintele României nu protejează numaidecât ființa umană îndeplinind mandatul, ci protejează acțiunile și inacțiunile acesteia cât timp se află în mandat, ca aparținând Președintelui României, mai precis efectele lor. Din această perspectivă nu are nici o relevanță că ființa umană în cauză este sau nu în mandat. Dacă n-ar fi așa atunci ar exista posibilitatea ca ființa umană să fie, de pildă, trasă, după îndeplinirea mandatului, la răspundere pentru abuz în serviciu, de exemplu pe motiv că a adus, prin promulgarea unei legi, vătămare unor interese ale unei persoane. O asemenea situație ar conduce, pe de o parte, la posibilitatea anulării legii pe cale judecătorească, respectiv, de frica repercusiunilor de tot felul, la paralizarea mandatului, ceea ce este inadmisibil.

Din cele expuse mai sus rezultă că teza avansată de Ordonanța sus-menționată potrivit căreia “Pentru faptele săvârșite în timpul mandatului, dar care nu au legătură cu atribuțiile ce revin Președintelui României în exercitarea acestuia, se aplică numai imunitatea de drept procedural, astfel că, după încetarea mandatului, Președintele poate fi cercetat pentru astfel de fapte” contravine prevederilor Constituției.

Ordonanța sus-menționată își întemeiază concluziile reproduse anterior pe ipoteza că Președintele României ar fi demnitar public. Această ipoteză este greșită, Președintele României nefiind demnitar public – acesta este organ reprezentativ al națiunii, respectiv organ reprezentativ al poporului, respectiv reprezentantul statului. Conceptele de “funcție publică”, respectiv “demnitate publică” de care vorbește art. 16 alin. (3) al Constituției sunt specifice doar statului, mai precis spațiului creat de Dreptul subsecvent și inferior Constituției corespunzător legii, funcționând după regulile instituite de lege. Doar acestui spațiu îi este caracteristică distincția de care vorbește art. 16 alin. (3) al Constituției – funcții și demnități civile, respectiv militare -, nu și în ceea ce privește organele reprezentative ale poporului. Admițând că Președintele României ar fi demnitar, ce atribut i se potrivește – civil sau militar? Sau și unul și altul? Dar Parlamentului?

Demnitari sunt organizatorii executării legii, așadar autoritățile publice plasate, dacă se poate spune așa, la vârful statului. Astfel, sunt demnitari: primul-ministru, ceilalți membri ai Guvernului, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la care pot fi adăugați alți organizatori, cum ar fi directorii serviciilor de informații, conducătorii autorităților administrative autonome, toți judecătorii și procurorii, diverși conducători militari. Organizatorii executării dispozițiilor constituționale, mai precis organele reprezentative ale poporului nu sunt demnitari publici și, cu atât mai puțin, funcționari publici, aceștia din urmă chemați să execute ordinar. În acest sens o atenție specială trebuie acordată deputaților și senatorilor. Care este statutul acestora – sunt demnitari publici? Iar dacă răspunsul este afirmativ, ce fel de demnitari sunt – civili sau militari?

Deputații și senatorii compun Camera Deputaților și, respectiv, Senatul, care sunt organe reprezentative ale poporului, apoi Parlamentul, care este organul reprezentativ suprem al poporului. De imunitate dispun doar respectivele organe – așa se face că ele nu pot fi subiecte de Drept subsecvent și inferior Constituției corespunzător legii. Mai clar spus, o lege, o hotărâre adoptate de aceste organe reprezentative ale poporului și, mai general, o acțiune – ori inacțiune – ale acestora nu pot face obiectul controlului judecătoresc. Deputații și senatorii beneficiază de imunitate, după cum corect prevede art. 72 alin. (1) al Constituției, doar pentru acțiunile și inacțiunile lor având ca scop organizarea executării prevederilor Constituției, așadar de natură să contribuie la nașterea legilor și a respectivelor hotărâri, mai precis pentru votul lor. În categoria acțiunilor și inacțiunilor de organizare a executării prevederilor Constituției intră și exprimarea opiniilor politice, acestea privind tot organizarea executării prevederilor Constituției.

Statutul Președintelui României este diferit de statutul deputaților și senatorilor fie și pentru simplul motiv că primul este reglementat (numai) de Constituție, pe când al doilea este reglementat atât de Constituție, cât și de cele două Camere ale Parlamentului, atât prin hotărâre – v. în acest sens dispozițiile art. 65 alin. (2) lit. j). al Constituției -, cât și prin lege – v. art. 73 alin. (3) lit. c), idem. Așa se face că deputații și senatorii se bucură de imunitate doar în ceea ce privește acțiunile și inacțiunile lor privind exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție. Când este vorba despre acțiuni și inacțiuni privind exercitarea atribuțiilor prevăzute de regulamentele parlamentare, deputații și senatorii beneficiază de imunitate, care însă poate fi ridicată de Camere. În sfârșit, când este vorba despre atribuții prevăzute de lege, aici intrând și exercitarea funcțiilor private, mai precis a drepturilor și libertăților specifice persoanei, deputații și senatorii nu beneficiază de imunitate. Încadrarea unei acțiuni – ori a unei inacțiuni – a unui deputat sau senator într-una din categoriile anterioare revine în mod necesar Camerei din care acesta face parte, numai aceasta fiind în măsură s-o realizeze.

Fiind reglementat de trei categorii de Drept – constituțional, parlamentar, de tip legal -, statutul deputaților și senatorilor este așadar diferit de statutul Președintelui României, care este reglementat doar de Constituție. Cele două statute nu sunt așadar identice sub aspectul imunității.

De asemenea, Ordonanța sus-menționată abundă în considerente neconforme prevederilor constituționale, precum și principiilor generale ale Dreptului. Astfel, măsura suspendării Președintelui României din funcție nu este, după cum se exprimă Ordonanța, o sancțiune politică – ea este o sancțiune administrativă. De asemenea, acuzarea, respectiv sancționarea Președintelui României pentru înaltă trădare nu au caracter penal, ci sunt acte de suveranitate națională.Apoi, prin Ordonanță se consideră că teza a doua a articolului 84 alin. (2) al Constituției ar fi o precizare la prima, când, de fapt, este vorba despre două teze diferite în ceea ce privește conținutul substanțial. Așa se face că prima teză consacră imunitatea de tip privat, pe când a doua, pe cea de tip funcțional. De fapt, a două teză este în raport cu prima, până la urmă, redundantă, totuși includerea ei în textul articolului sus-menționat are o rațiune, deslușită mai jos.

Atât Președintele României, cât și deputații și senatorii sunt, până la urmă, executanți. Astfel, pe de o parte, Președintele României este chemat să execute dispozițiile constituționale care îl privesc, iar pe de alta, deputații și senatorii sunt chemați să execute dispozițiile de același gen reglementându-le activitatea, dar și dispozițiile regulamentelor parlamentare. Activitatea fiecăruia din subiectele enumerate mai sus are o componentă politică în sensul că, de pildă, legea pe care deputații și senatorii sunt chemați s-o adopte, respectiv pe care Președintele României este chemat s-o promulge exprimă în mod fundamental o voință, anume, de principiu, voința politică a cetățenilor de care face vorbire art. 8 al Constituției. Imunitatea parlamentară consacrată de art. 72 alin. (1) al Constituției privește dimensiunea politică a voinței exprimate de – ori conținute în – lege. Mai clar spus, atât deputații și senatorii, cât și Președintele României nu pot fi trași la răspundere juridică pentru conținutul substanțial al voinței exprimate de – ori conținute în – legea adoptată, respectiv promulgată. Felul cum trebuie să arate acest conținut nici nu poate fi stabilit prin lege – el este stabilit de cetățeni, prin selectarea în cursul alegerilor a celor trei programe de voință politică și care sunt corespunzătoare celor trei vectori funcționali fundamentali ai puterii -, astfel încât să se poată vorbi la o adică de răspundere juridică. Tot atât de adevărat este că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune în ceea ce privește forma pe care trebuie s-o aibă legea o serie de reguli, dar acestea nu se referă la conținutul substanțial al voinței exprimate de – ori conținute în – lege. Imunitatea de care vorbește art. 72 alin. (1) și, în mod corespunzător, teza a doua a art. 84 alin. (2) din Constituție se referă așadar la spațiul politic al vieții societății, nu la cel propriu-zis juridic. Imunitatea consacrată prin dispozițiile respective este așadar, dacă se poate spune așa, de natură extralegală. Așa se face, de pildă, că deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru că au votat abrogarea unor dispoziții legale privitoare la incriminarea penală a unor fapte, acțiune care ar putea fi altfel interpretată drept favorizare a infractorului.

Teza a doua a art. 84 alin. (2) al Constituției constituie, în lumina celor expuse mai sus, o extensie a imunității de tip juridic consacrată de prima teză a respectivei norme constituționale. Cu alte cuvinte, imunitatea de care se bucură Președintele României acoperă toate posibilele acțiuni și inacțiuni ale acestuia din spațiul fizic, nu numai, după cum se apreciază în Ordonanță, cele de ordin politic, în sensul celor arătate mai sus.

O interpretare inedită și, totodată, curioasă este dată de Ordonanță dispozițiilor cuprinse în teza I a art. 84 alin. (2), al Constituției, potrivit căreia aceasta ar reglementa imunitatea de Drept procedural a Președintelui României, iar teza a II-a, imunitatea de Drept material, în sensul dispozițiilor art. 72 alin. (1), idem. Că nu este așa o dovedesc considerentele anterioare. În plus, potrivit principiului “Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” (lb. rom.= “Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem”), dispoziția cuprinsă în teza I se aplică atât în ceea ce privește Dreptul procedural, cât și în ceea ce privește Dreptul material. Interpretarea în cauză a Ministerului Public se întemeiază pe o judecată de valoare a Curții Constituționale cuprinsă în Avizul consultativ nr. 1/2007, potrivit căreia “(…) Președintele României se bucură de imunitate în condițiile art. 72 alin. (1), adică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului“. Dar textul complet din Aviz este: “Referitor la atitudinea și exprimările domnului Traian Băsescu la adresa unor personalități publice, art. 84 alin. (2) din Constituție prevede că Președintele României se bucură de imunitate în condițiile art. 72 alin. (1), adică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului“. În mod evident, scoaterea din context cu care operează Ordonanța este de natură să restrângă sensurile dispozițiilor art. 84 alin. (2); judecata de valoare în integralitatea ei a Curții Constituționale nu limitează imunitatea de care se bucură Președintele României neapărat doar la sfera politică, așadar doar la teza a II-a a respectivei norme constituționale, ci înfățișează doar un înțeles al întregii norme. De altfel, dacă ar fi așa, prima teză ar fi de prisos.

Cuprinderea de către Constituție a celor două teze într-un singur alineat al art. 84 nu poate să conducă neapărat la concluzia că între acestea există vreo relație de subordonare ori că a doua constituie o precizare la prima ori că prima se referă la imunitatea de Drept procedural, iar a doua la cea de Drept material. Constituția a reglementat întreaga problematică a imunității printr-un singur alineat cuprinzând două teze privind sfere diferite.

În mod evident, calificările citate de Ordonanță din Decizia Curții Constituționale nr. 53/2005 potrivit cărora mandatul Președintelui României ar fi de demnitate publică, respectiv că acesta ar fi “autoritate publică unipersonală”, nu sunt, potrivit celor expuse mai sus, conforme prevederilor Constituției – Președintele României nu este nici demnitar public, nici autoritate publică, ci, după cum s-a precizat deja, organ reprezentativ al națiunii, respectiv organ reprezentativ al poporului, respectiv reprezentantul statului (v. în acest sens articolul “Cele trei dimensiuni ale mandatului Președintelui României“, publicat pe blog la 11 mai 2014). Includerea Capitolului II consacrat Președintelui României în Titlul III (“Autoritățile publice”) al Constituției nu îl califică imediat pe Președintele României drept autoritate publică; Președintele României îndeplinește și atribuții definind autoritatea publică, anume cu preponderență în forma organic-militară a statului. Distincția dintre un organ reprezentativ al poporului și o autoritate este făcută de art. 61 alin. (1) al Constituției, unde Parlamentul este definit ca fiind atât organ reprezentativ suprem al poporului, cât și (unică) autoritate legiuitoare a țării.

În sfârșit, mai trebuie adăugat că măsurile prevăzute de art. 72 alin. (2) și (3) nu sunt de natură a impune imunitatea de ordin juridic a deputaților și senatorilor. Confruntată cu o cerere din partea Ministerului Public în sensul celor expuse în articol, o Cameră a Parlamentului este chemată, potrivit textului articolului, doar să încuviințeze sau nu măsura formând obiectul cererii. O astfel de dispoziție este de natură să limiteze competența Ministerului Public. Ca regulă generală, într-o asemenea situație Camera este chemată să decidă dacă fapta pusă în sarcina deputatului sau senatorului este de ordin politic, respectiv dacă ține de exercitarea mandatului, sau dacă este de ordin juridic. Camera nu este – ori nu trebuie să fie – competentă să decidă asupra justeței acuzației aduse deputatului sau senatorului și nici să efectueze acte procedurale de ordin penal – în caz contrar s-ar înfrânge dispoziția cuprinsă în art. 1 alin. (1) al Constituției potrivit căreia statul este unitar. O astfel de prevedere scoate Ministerul Public din sfera politică a vieții societății, respectiv actele și acțiunile politice din sfera vieții statale.

Din cele expuse mai sus rezultă că afirmația cu titlu de concluzie din Ordonanță potrivit căreia “singura protecție absolută pe care imunitatea funcțională (adică de Drept substanțial – n.n.) o asigură Președintelui României este cea legată de exprimarea, în timpul mandatului a opiniilor politice” este contrară prevederilor Constituției.

Note.
1. Textul Ordonanței, pe: http://www.luju.ro/static/files/2014/mai/14/Ordonatța_sutiman.pdf
2. Textul Constituției, pe: http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

Valeriu Mangu 

 

Ascensiunea rapidă în magistratură a Oanei Hăineală Schmidt la preşedinţia CSM este legată şi de o serie de coincidenţe boigrafice ale familiei. Numită acum Schmidt, după căsătoria cu un manager din industria de gaze naturale, Hăineală a avut alte câteva nume anterioare. Astfel, s-a născut cu numele de familie Hajnal, după tată, procuror înainte de revoluţie în judeţul Covasna. Procurorul Hajnal a fost promovat la Bucureşti în 1990, sub mandatul procurorului general Robu. Hajnal a fost numit procuror şef al Capitalei spre surprinderea totală a instituţiei Parchetului. În timpul mineriadei din 13 -15 iunie1990, Procuratura Capitalei a executat o serie de acţiuni împotriva manifestanţilor. Procurorul şef Hajnal a organizat desantul de procurori care a anchetat lotul de arestaţi depuşi în fortul de la Măgurele. Potrivit unor surse din Ministerul Justiţiei, în mapa profesională a Monicăi Macovei, care era procuror la Capitală, recomandarea de promovare la Parchetul General a fost semnată şi înaintată de procurorul şef Hajnal. Acesta şi-a schimbat numele în Hăineală astfel ca fiica lui studentă la drept a devenit magistră sub noul nume. Monica Macovei , ajunsă la Parchetul General a întreprins din proprie iniţiativă o anchetă asupra activităţii Parchetului Capitalei în timpul mineriadei al cărui conţinut a rămas secret dar în care procurorul Hajnal alias Hăineală nu apare ca o figură importantă, potrivit aceloraşi surse din interiorul sistemului. Tânăra Hăineală ajunge în scurt timp şefa la Parchetul Tribunalului Bacau în timpul când Monica Macovei a avut o influenţă puternică în politca de cadre din justiţie. Surse din Parchetul General ne-au relatat ca în tot sistemul de justitie este o stare de spirit incendiara provocata de actele procurorului general Laura Codruta Kövesi. Absolventa a Facultatii de Drept de la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Laura Codruta Kövesi si-a început activitatea în anul 1995, la Parchetul de pe lînga Judecatoria Sibiu, promovînd în 1999 la Parchetul de pe lînga Tribunalul Sibiu. Din noiembrie 2000 pîna în septembrie 2004, a ocupat functia de procuror-sef al structurii teritoriale Sibiu de combatere a criminalitatii organizate, iar ulterior, timp de trei luni, a condus Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe lînga Tribunalul Sibiu. Începînd din ianuarie 2006, Laura Codruta Kövesi a condus Biroul Teritorial Sibiu al DIICOT, iar la 2 octombrie 2006 a fost numita procuror general pe lînga Înalta Curte de Casatie si Justitie. Dupa cum se poate observa, a avut o ascensiune rapida, mai ales în ultima parte, la care a contribuit din plin sprijinul tatalui ei, Ioan Lascu, prim-procuror la Parchetul de pe lînga Judecatoria Medias, ale carui relatii se întind în sferele cele mai influente din zona. Desemnarea acesteia pentru functia suprema în Procuratura a constituit o mare surpriza pentru ceilalti magistrati, cu atît mai mult cu cît era bine cunoscut faptul ca ierarhia prezentata la bilantul pe profil în anul 2005 o plasa pe un deloc onorabil loc 10 (din 16). Tocmai datorita rezultatelor modeste ale activitatii prestate, dar care nu au contat pentru ministrul Justitiei Monica Macovei, în raport cu interventiile procurorului Ioan Lascu si ale lui Florin Nicolae Muntean, membru PD, deputat în legislatura 2004-2008, demnitate la care a renuntat în martie 2005 pentru mult mai profitabila pozitie de director general al TRANSGAZ Medias. Sursele ne-au precizat ca decizia Monicai Macovei în favoarea Laurei Codruta Kövesi a fost consistent argumentata material de catre persoanele mentionate, care fac parte din cea mai puternica mafie a judetului Sibiu, condusa de Ilie Carabulea, cel mai bogat om de afaceri sibian, cu o avere de aproape 30 de milioane de dolari (pe locul 65 în topul celor mai bogati 100 de români), patronul Holdingului ATLASSIB, care include activitati bancare, asigurari, transporturi si mass-media. Ilie Carabulea, cunoscut în zona ca “Nasul”, si-a construit imperiul tocmai sub protectia celor care ar fi trebuit sa intervina pentru stoparea actiunilor sale ilegale: trafic de persoane (sub acoperirea transportului international de persoane); trafic de droguri (sub acoperirea serviciilor de coletarie rapida); spalare de bani prin Banca Comerciala Carpatica (pe care a înfiintat-o în 1999 si unde detine 35% din actiuni). În aceasta banca si-au pierdut urma cele 107 miliarde de lei vechi din proiectul Dracula Parc, transferati de la BCR pentru ca, sustine Ilie Carabulea, Carpatica “oferea conditii mai bune”. Desi organele de politie si cadrele Biroului teritorial DIICOT au primit numeroase informatii legate de activitatile sus-numitului, acestea nu au ajuns niciodata sa fie valorificate în mod calificat, ca urmare a interventiei directe a Laurei Codruta Kövesi, care bloca orice initiativa în acest sens. De asemenea, orice încercare a organelor Statului de a demara vreun control sau a face verificari la sediile firmelor din Holdingul ATLASSIB s-a soldat cu esec din start, îndraznetii fiind aruncati pe usa afara, uneori chiar la modul proriu, fara ca institutiile care aveau obligatia sa intervina sa sufle vreun cuvînt. Nu s-au efectuat nici un fel de investigatii, nici în cazul disparitiilor de copii (fara parinti, lasati în grija unor bunici foarte în vîrsta, în general putin sau deloc supravegheati si de care era putin probabil sa se intereseze în mod deosebit cineva), copii din zona montana a judetului, respectiv Rasinari, cu toate ca o serie de informatii, ca si comentariile din rîndul localnicilor indicau implicarea lui Ilie Carabulea. Din acelasi clan Carabulea face parte si primarul orasului Sibiu, Klaus Johannis, alaturi de care “Nasul” a intrat în afacerea retrocedarilor si pe care l-a sprijinit în achizitionarea pe mai nimic a cladirii în constructie – abandonata din lipsa de fonduri – a Primariei. Modul în care îsi rezolva problemele “spinoase” aceasta mafie este unul foarte original: dosarele grele sînt stramutate, sub diferite pretexte, la Parchetul de le lînga Curtea de Apel Alba, unde, dupa cercetari sumare, se dispune neînceperea urmaririi penale, contra unor sume ametitoare, care se regasesc în numeroasele vile si terenuri dobîndite de judecatorii si magistratii implicati. Acestia se afla sub protectia Laurei Codruta Kövesi, care, la rîndul ei, nu se sfieste sa accepte cadouri consistente, inclusiv de la cunostinte, pentru solutionarea unor cazuri penale. În 2004, cînd nu se stia cine va ajunge la Putere în urma alegerilor generale, Ilie Carabulea a finantat campaniile electorale si pentru PSD, si pentru PD, cu cîte 1 milion de euro. Tot pentru a-si asigura protectia personala, dar si a afacerilor sale, în colaborare cu directorul TRANSGAZ, Florin Nicolae Muntean, a actionat pentru promovarea în functia de inspector-sef al Politiei Sibiu a subcomisarului Ioan Lucian Muntean, inspector principal înainte de a ocupa aceasta pozitie. Revenind la Laura Codruta Kövesi si la climatul din interiorul institutiei pe care o conduce, este de mentionat si comportamentul incalificabil al acesteia fata de subalterni, începînd cu limbajul trivial, abordarile de pe pozitii de forta si încheind cu amenintarile directe la adresa celor care nu raspund prompt si întocmai comenzilor sale.

Potrivit celebrului Călin Marinescu, zis Shogunul, unul dintre protagoniştii scandalului Flota, apropiat, cândva, al lui Traian Băsescu, tatăl actualului preşedinte, Dumitru Băsescu, a fost unul dintre comandanţii politici ai armatei române, pe vremea regimului comunist.

Într-un interviu acordat canalului tv on-line Nautica, preluat de ziarul Puterea, Marinescu dezvăluie că Dumitru Băsescu era comandant politic al Armatei a doua (armata era impartita atunci in patru corpuri distincte), ca şi un apropiat al legendarului general Ion Dincă, zis Teleagă, unul dintre cei mai feroci lideri comunişti, ori Vasile Milea. Acelaşi Dincă l-ar fi salvat, de altfel, pe Băsescu dintr-un scandal la Anvers, în care era anchetat de Securitate. „Era înnebunit atunci, ştiu că venise în ţară, trecuse şi prin port, pe la mine, la NAVROM, unde eram şef de Sectie a III-a - la petroliere şi mineraliere - şi m-a întrebat dacă nu-l primesc comandant pe o navă. N-a mai fost nevoie pentru că a fost numit imediat şef la Inspectoratul de Stat al Navigaţiei Civile şi a scăpat de povestea de la Anvers” , afirmă Călin Marinescu.

Este pentru prima oară când se afirmă despre tatăl lui Traian Băsescu că ar fi avut o functie atât de importantă pe vremea comuniştilor, pentru ca ofiterii politici din fruntea armatei erau, de fapt, adevaratii lideri si nu generalii adevăraţi.

Or, dacă Dumitru Băsescu a fost, într-adevăr, un lider politic de prim rang al armatei, numirea fiului său, la doar 31 de ani, la cârma unui mare petrolier, sărind peste etapa celor opt ani de pregătire prealabilă, aşa cum era procedura obişnuită, e proiectată, brusc, într-o cu totul altă lumină, remarcă site-ul corectnews. Din această postură, o asemenea ascensiune se plasează, e de la sine inteles, pe cu totul alte coordonate.

Traian Basescu a fost laconic de-a lungul timpului in ceea ce il priveste pe tatal sau, decedat in 2002.

Acum trei ani, într-un interviu acordat Inpolitics, Sergiu Nicolaescu făcea o altă dezvăluire în premieră, niciodată contrazisă de cineva, aceea că, în tinereţe fusese coleg de şcoala de ofiţeri cu tatăl lui Băsescu, iar acesta se numără nu printre tinerii interesaţi realmente de o carieră militară, ci printre politrucii trimişi de partid la şcoală dintre muncitori, cei mai mulţi cu doar patru clase la baza.

”Unii nu aveau nici măcar liceul, iar alţii făcuseră vreo patru clase, dar au ieşit ofiţeri. Ei mă cunosc, dar eu nu-i cunosc pe toţi. Erau unii cu care făceam cursuri noi, după-amiaza şi seara. Făcuseră câteva clase şi au ieşit ofiţeri. Partidul a vrut să bage cât mai mulţi muncitori. Erau şi elevi foarte buni, dar au băgat multă muncitorime. Tatăl lui Băsescu era unul dintre ei”, afirma Sergiu Nicolescu. „La acea vreme ni se spunea că suntem promoţia roşie”, mai spunea regizorul, adaugând că alte nume celebre ale respectivei generaţii fuseseră Victor Stănculescu şi Vasile Milea, ulterior şef direct al lui Dumitru Băsescu.

Istoricul şi cercetătorul Marius Oprea, autorul unei ample biografii neoficiale a lui Traian Băsescu, afirmă pentru Inpolitics, că şi pentru el informaţia lansată de Călin Marinescu este nouă: ”Nu ştiam decât că a activat în cadrul armatei, nu şi faptul că ar fi fost chiar unul dintre şefii mari ai ei, pentru că, într-adevăr, ofiţerii politicii erau adevăraţii conducători pe atunci. Funcţia exactă deţinută de Dumitru Băsescu poate fi aflată lesne cercetând dosarul lui de cadre, care se află în acest moment în arhivele militare de la Piteşti. Dar mă îndoiesc sincer că cineva ar putea scoate respectivul dosar de acolo”, a declarat istoricul.

In sanul CSM, la nivelul conducerii, se pritoceste un plan prin care rezultatele zdrobitoare din tara, privitoare la revocarea celor doi membrii al Consiliului, Alina Ghica si Cristi Vasilica Danilet, sa fie blocate printr-o motivare absurda, si anume ca CSM este cel care va trebui sa analizeze si sa fie sau nu de acord cu rezultatele votului transmis. Or, asa ar insemna inca o abatere grosolana de la interpretarea legii in spiritul si litera ei, pentru ca legea stipuleaza clar ca CSM, dupa primirea rezultatelor Adunarilor Generale dispune, adica ia act de rezultat si il executa, adica ii va revoca (intrucat votul a fost categoric pentru revocarea celor doi si intruneste toate cerintele legii). Specialistii in Drept arata ca "dispune" inseamna trecerea imediata la executarea celor hotarate de organele colegiale din tara. Veti vedea, insa, ca membrii CSM care fac corp comun cu Ghica si Danilet vor incerca din rasputeri sa rastalmaceasca legea in acest segment...Au maifacut-o si cand i-au dat statut de membru CSM cu drept de vot lui Daniel Morar si nu le-a facut nimeni nimic pana acum ca au incalcat legea!

Prin DNA se aude ca atat seful de sectie a faptelor conexe celor de coruptie, Doru Tulus, cat si Laura Oprean - interimara pusa de Daniel Morar la sefia acestei institutii - s-ar avanta in depunerea candidaturilor daca CSM ar fi cel care ar realiza, peste lege desigur, cea de-a doua procedura pentru alegerea candidatilor la functiile de procuror general al Romaniei si cea de sef al DNA. Cica cei doi ar viza postul de sef DNA, intrucat la PICCJ se pare ca insusi Danile Morar va candida, pentru ca sansele de izbanda, in fata unui CSM aservit ar fi de suta la suta.

De ce Romanii vor sa iasa din UE !!

Ce scriu ziarele din Germania:
Frankfurter Allgemeine Zeitung (centru-dreapta): "Nu trebuie facuta decat o comparatie intre declaratiile lui Ponta de acasa si cele din strainatate pentru a vedea ca isi fondeaza cariera politica pe inselaciune. Reforma constitutionala pe care prim-ministrul a promis-o inaintea alegerilor ar subjuga Curtea Constitutionala in fata parlamentului si ar slabi ultimul bastion al statului de drept. Toate progresele facute in ultimii 8 ani ar fi anulate intr-o singura lovitura. Iar Romania s-ar intoarce unde era la inceputul anilor 1990, cand Frontul Salvarii Nationale a izolat tara si a creat calea catre putere pentru o noua clasa de oligarhi penali.

• Schimbarea in Romania nu este limitata doar la incalcarile statului de drept. Are consecinte geo-politice care se vad mai clar la Washington decat la Bruxelles-ul cu vedere proasta (referirea se face la comentariul lui Hillary Clinton). Victoria USL-ului, in randul careia domina voci pro-Rusia, antieuropene si anti-occident, reprezinta un risc serios pentru o regiune care deja se confrunta cu influenta crescanda a Moscovei. Dupa Grecia, Romania este acum a doua problema acuta pentru NATO si UE in Balcani".

Süddeutsche Zeitung (centru-stanga): "Basescu este principalul vinovat pentru faptul ca tara sa este impartita in doua tabere. Din acest punct de vedere, a esuat ca presedinte. In loc sa fie un exemplu de discretie si perspectiva si sa stabileasca standardele pentru o reforma democratica, Basescu prefera deceptia si jocul. Nepotismul este de asemenea intre slabiciunile sale.

• Pe de alta parte, oponentii sai, Ponta si Antonescu, reprezinta sistemul tranzitional vechi si putred, care inca nu este dispus sa se reformeze. Ofensiva lor parlamentara din primavara, incercarea de a prelua controlul zonelor de influenta, a lasat impresia ca cei doi au o intelegere pre-democratica a guvernarii.
• Romania este tara unei calitati democratice minime si mai are multi pasi de facut catre maturitate a societatii. Ponta & co. trebuie sa fie constienti de faptul ca restul Uniunii Europene va privi cu atentie. Iar Basescu trebuie sa fie constient ca escapadele sale nu isi vor mai gasi scuze in afara granitelor.

Die Tageszeitung (inclinat spre stanga): Esecul amar al sustinatorilor presedintelui Traian Basescu la alegerile parlamentare confirma inca o data cat de nemultumiti sunt romanii cu actualul sef al statului. Social-democratii au beneficiat cel mai mult de pe urma respingerii lui Basescu. Insa liderul lor, Victor Ponta, nu ar trebui sa sarbatoareasca prea curand. Victoria sa inseamna doar ca alegatorii au optat pentru raul cel mai mic.

• O constientizare amara s-a dezvoltat in randul alegatorilor romani, din care mai putin de 43% s-au prezentat la vot: niciuna dintre tabere nu este mai buna decat cealalta in ceea ce priveste coruptia, favorurile politice sau eforturile de a isi asigura supravietuirea. Ramane de vazut cum va arata viitorul guvern si cine il va conduce. Insa un lucru este clar: lupta pentru putere in executiv va continua. Acest lucru inseamna stagnare pentru o tara care are nevoie disperata de reforme."

Publicatia financiara Handelsblatt, un articol care contrazice ceea ce spun majoritatea expertilor financiari europeni: "Estul Europei se adanceste in intuneric zilele acestea. Restul continentului este prea des concentrat numai pe problemele datoriei Greciei sau altor tari. Trebuie sa fie o adevarata lovitura politica pentru o tara membra UE precum Ungaria sau Romania pentru ca acestea sa ajunga in ziare. Vecinii nostri din est sunt ei insisi partial responsabili pentru existenta lor in umbra - produc prea rar vesti bune. Insa exact vesti bune par sa vina de la alegerile parlamentare din Romania. Alegatorii romani au pus punct luptei pentru putere care a paralizat tara luni de zile. Cu aproape 60% din voturi, au acordat victoria taberei premierului Victor Ponta. Rivalul sau, presedintele Traian Basescu, a fost pedepsit.

• Ce i-a lipsit Romaniei pana acum este un guvern mai interesat de viitorul tarii decat de a-si asigura buna-starea proprie. Daca Ponta va putea umple acest gol nu este deloc un lucru sigur. Nu a aratat aproape deloc respect pentru statul de drept in lupta sa impotriva lui Basescu. Insa exista o oportunitate. Iar Europei i-ar prinde bine un boom in zona de sud-est."

Un paradis fiscal falimentar deţine preşedinţia UE Potrivit agenţiei de rating Moody's, deficitul celor două bănci cu cea mai mare expunere pe Grecia se ridică la 20% din PIB-ul ţării, ceea ce face aproape imposibilă finanţarea datoriei din resurse interne. Cipru este un paradis fiscal pentru miliardarii ruşi şi pentru traficanţii de orice fel din Israel, Turcia, Liban, Siria, Iran, teritoriile palestiniene sau securiştii din România, dar nici unii din aceşti „investitori" nu plătesc taxe şi impozite, şi, prin urmare, nu pot alimenta bugetul de stat şi contribui la plata datoriilor. Cipru este, în acest moment, un paradis fiscal falimentar şi, dacă există o metaforă mai bună pentru ceea ce se întâmplă în Europa, Cipru deţine, de la 1 iulie, preşedinţia Uniunii Europene. Un paradis fiscal falimentar pentru ruşi şi orientali conduce, în prezent, Europa.

Comuniştii - De parcă n-ar fi fost de-ajuns că este o ţară profund îndatorată, profund coruptă şi falimentară, Cipru mai are şi un preşedinte comunist. Demetris Christofias, preşedintele ţării (şi unul dintre cei trei preşedinţi participanţi la Consiliul European, ni se spune) este, de asemenea unul dintre liderii partidului comunist Akel şi are relaţii excepţional de strânse la Moscova. „Nu vă temeţi, n-o să aducem comunismul în Cipru, doar pentru că avem relaţii bune cu Rusia", a declarat Christofias vineri, într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Faptele sunt însă greu de dezminţit.

În slujba Rusiei - Încă de la mijlocul anilor '70 era un adevăr acceptat de toate statele occidentale că dacă există o „coloană a cincea" sovietică şi, ulterior, rusească, în Europa, aceasta este Grecia. Mai târziu, o dată cu extinderea Uniunii Europene, Ciprul s-a înscris, la rândul său, drept unul dintre cei mai importanţi candidaţi. Aproape toţi oligarhii ruşi agreaţi sau nu de Vladimir Putin şi-au înregistrat companiile în Cipru şi derulează afaceri prin aceste companii care nu sunt altceva decât nişte căsuţe poştale. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce îi priveşte pe oligarhii din celelalte ţări (foste) comuniste: Dan Voiculescu a condus firma „de comerţ exterior" a Securităţii, Crescent, din Cipru, iar după o ştire publicată săptămâna trecută, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi redevenit acţionar majoritar al Realităţii TV tot printr-o firmă înregistrată în Cipru

Initiativa de sifonat banii -STATUL MAFIOT

Guvernul a aprobat miercuri, 17 august Memorandumul cu tema „Initiativa Ministerului Justitiei de constituire a unei fundatii avand ca obiectiv sustinerea si promovarea principiilor dreptului, a democratiei si a statului de drept.” Iata ce spune comunicatul MJ cu privire la aparitia acestei fundatii: ”In apropierea unui moment de mare insemnatate pentru situatia sociala si economica a Romaniei – intrarea in vigoarea a Noului Cod Civil – primele actiuni ale Fundatiei se vor centra pe promovarea noilor institutii de drept privat, in scopul sustinerii unei campanii energice de promovare in spatiul public a Codului Civil si de pregatire profesionala a sistemului juridic in vederea aplicarii noilor reglementari. "In cadrul Fundatiei vor fi elaborate strategii pe termen mediu si lung, precum si actiuni de informare sistematica si sustinuta a publicului larg asupra continutului normelor juridice si de educare in scopul aplicarii acestora.

Modificari la legea contabilitatii - 2011

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă referitor la modificarea legii contabilităţii, legea nr. 82/2001. Iată care vor fi principalele modificări ale actualului cadru legislativ, aşa cum apar ele în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă.

• - introducerea obligativităţii depunerii situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare consolidate de către societăţile comerciale numai la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
• - reglementarea responsabilităţii persoanelor care organizează şi conduc contabilitatea;
• - separarea prevederilor referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii, de cele referitoare la semnarea situaţiilor financiare anuale;
• - stipularea în mod expres că, în toate situaţiile şi pentru toate categoriile de entităţi, înregistrarea, evaluarea şi prezentarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii se efectuează conform reglementărilor contabile aplicabile;
• - stabilirea persoanelor care răspund de arhivarea documentelor justificative şi a registrelor de contabilitate în cazul operaţiunilor de reorganizare.