Friday, July 01, 2011

În mesajul rostit cu ocazia Zilei Justiţiei, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horaţius Dumbravă, a afirmat că solidaritatea îi obligă pe cei din sistem să reacţioneze "la criticile nemeritate, generale şi populiste la adresa justiţiei". "Recent, preşedintele ţării a acuzat in corpore judecătorii şi procurorii, Justiţia în general, de incompetenţă şi desfăşurare de activităţi politice, de arestări nelegale şi a făcut afirmaţii foarte grave, comparând magistraţii cu cerşetorii", a spus Dumbravă. El a respins afirmaţia conform căreia "răul cel mai mare al României este, azi, Justiţia". Pe acelaşi criteriu ca şi cel invocat în sprijinul afirmaţiei făcute de preşedintele Băsescu, cel al condamnărilor României la CEDO, Dumbravă afirmă că "răul cel mai mare e în altă parte". "Cu argumente ştiinţifice şi statistice, aşa cum de altfel sunt obişnuiţi magistraţii, aş putea spune că răul cel mai mare e în altă parte, dacă luăm ca şi criteriu hotărârile date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României. Aşadar, puterea legislativă - unde intră, bineînţeles, şi preşedintele României, ca autoritate publică, din moment ce acesta promulgă legile - este responsabilă de aceste hotărâri împotriva României în proporţie de 79 la sută, puterea judecătorească în proporţie de 72,08 la sută, puterea executivă în proporţie de 58,73 la sută, Ministerul Public în proporţie de 16,78 la sută iar Curtea Constituţională de 0,34 la sută", a spus Dumbravă în discursul său.

1 comment:

http://investments-european-union-romania.blogspot.com/ said...

Trimiteţi link-ul unui prieten prin e-mail
Nume prietenEmail prietenNumele dvs.Trimite
Vorbe de fumoar – 8.07.2011 – DNA-Tulus a musamalizat cazul Costanda, dupa ce a ridicat de la PMB dispozitiile lui Traian Basescu
Vineri, 8 iulie 2011 15:38 | Scris de L.J. | | |

Culise - Vorbe De Fumoar

* Sectia lui Doru Tulus de la DNA a musamalizat dosarul „Parcul Bordei – Costica Costanda” asta dupa ce in perioada 2007 – 2008 s-a facut ca lucreaza in dosarul 192/P/2007. Ba chiar o procuroare – Diana Stancele s-a protapit prin toamna lui 2008 la Primaria Capitalei unde a solicitat si primit, pe baza de proces-verbal de predare-primire toate documentele schimburilor de terenuri dintre Satul Francez si Parcul Bordei, incepand cu dispozitiile de atribuire prin compensatie, emise de Traian Basescu in septembrie 2003, specialmente pentru Costanda. De ce credeti ca nu s-a mai facut nimic mai departe? Din cauza faptului ca toti sefii din DNA sunt numiti de Traian Basescu...