Wednesday, April 18, 2012

Modificarea Directivei nr. 96 din 2003 privind impozitarea produselor energetice şi a electricităţii, ce urmează fie dezbătută de PE, are ca obiectiv o economie cu emisii reduse de carbon şi eficace pe plan energetic.  Potrivit propunerii Comisiei Europene ce intră în dezbaterea Parlamentului, impozitele pe energie vor avea două componente: prima legată de emisiile de CO2, iar a doua - de conţinutul energetic. Astfel, va fi introdus un nivel minim de impozitare unic pentru emisiile de CO2, de 20 de euro/tonă în varianta CE şi de 12 euro/tonă în varianta PE, pentru toate sectoarele în care nu se aplică schema UE de comercializare a certificatelor de emisie. „Aceste sectoare, în special gospodăriile, transporturile, IMM-urile şi agricultura, vor face astfel obiectul unui impozit pe carbon”, se arată în Expunerea de motive pentru modificarea directivei.   Marea schimbare se înregistrează la impozitarea produselor energetice, care, în noua variantă, se va face în funcţie de cantitatea de energie degajată, ceea ce va recompensa eficienţa energetică. Nivelul minim de impozitare va varia de la 1 euro/GJ (n.r. – J, joule, unitate de măsură a energiei) pentru gaze naturale şi până la 9,6 euro/GJ pentru alte produse energetice.
Agricultura va beneficia în continuare de impozite reduse, dar va trebui ţină seama de obiectivele de mediu. Statele membre vor avea libertatea de a-şi stabili propriile impozite peste limitele minime impuse de UE. Directiva revizuită ar trebui se aplice începând cu 2013.

Friday, April 13, 2012

In contextul in care societatea romaneasca priveste cu scepticism si dispret modul in care autoritatile statului incearca sa submineze, prin orice mijloace, viata privata a cetatenilor, si in conditiile in care unul dintre fostii membri marcanti ai partidului de guvernamant, Sorin Frunzaverde, a atentionat, cu ocazia demisiei din PDL, ca Romania este un “stat politienesc”, Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a trecut peste toate aceste avertismente la pericolul in care se afla democratia si a avizat favorabil, miercuri, proiectul de Lege privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de trafic de telefonie si internet. Si asta in conditiile in care Curtea Constitutionala si-a spus cuvantul inca din 2009 in ce priveste neconstitutionalitatea proiectului de la acea data, aproape identic in continut cu cel de astazi, care a fost pritocit de catre deputatii PDL Valerian Vreme (n.n.-fost ministru al comunicatiilor) si Adrian Badulescu....Opt ONG-uri si asociatii au cerut deputatilor, in luna februarie, sa respinga noul proiect al Legii "Big Brother". Organizatiile au sustinut ca noua lege nu doar ca nu rezolva problemele de neconstitutionalitate identificate in primul proiect legislativ, ci chiar este o varianta mai periculoasa pentru drepturile cetatenilor, cu o procedura vaga si neclara de acces la date. "Amintim ca Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal a refuzat avizarea proiectului, Senatul a respins in unanimitate de voturi acest proiect de lege, iar Guvernul Romaniei a refuzat sa il sustina public. Ca atare, cerem tuturor deputatilor sa respinga aceasta propunere legislativa, iar Comisiilor desemnate pentru raportul in fond sau pentru aviz sa propuna respingerea proiectului". Semnatarii adresei, adica Asociatia pentru Tehnologie si Internet (ApTI), Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Activewatch - Asociatia de Monitorizare a Presei, Asociatia Nationala a Internet Service Providerilor (ANISP), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Organizatia Romana pentru Drepturile de Utilizator (ORDU) si Asociatia Copyratul Roman si Ceata au sustinut ca daca acest proiect va deveni lege se vor restrange drepturile si libertatile cetatenesti, intrucat datele retinute inclus identitatea initiatorului si destinatarului unei comunicari, data, ora si durata unei comunicari, tipul de comunicare, echipamentul de comunicatie folosit, locatia echipamentului folosit. Combinate, aceste date pot da informatii detaliate despre viata privata a individului, retinerea datelor pentru toti utilizatorii ii transforma pe acestia automat in persoane susceptibile de savarsirea unor infractiuni, fiind afectata astfel prezumtia de nevinovatie, este afectat dreptul la viata privata nu doar al initiatorului unei comunicari, ci si al destinatarului comunicarii, acesta fiind identificat doar pentru ca a fost contactat de catre initiatorul comunicarii.

Tuesday, April 10, 2012

Consiliul Superior al Magistraturii a reglementat din septembrie 2000 modul in care vor fi amplasate locurile destinate procurorilor si avocatilor in salile de judecata. Prin Hotararea nr. 111 din septembrie 2000, Consiliul a adoptat „Regulamentul Privind Organizarea Salilor de Sedinta din Instantele Judecatoresti”, care prevede ca procurorii si avocatii vor sta in sala de sedinta la acelasi nivel! Daca in legatura cu usile pe care intra in sala de judecata procurorii, judecatorii si avocatii, instantele au sustinut mereu ca nu sunt suficiente intrari, cu privire la modul in care sunt construite prezidiurile instantele nu au nicio scuza pentru ca nu respecta hotararea CSM. Interesant insa, Inspectia Judiciara nu s-a preocupat niciodata de acest aspect, si in niciun control facut de inspectori nu s-a mentionat macar daca s-a verificat respectarea Hotararii CSM. Lumeajustitiei.ro va arata exact ce spune Hotararea Consiliului cu privire la locul procurorului si al avocatului si arata, totodata, ca instantele au interpretat Hotararea dupa cum le-a convenit, astfel incat procurorii sa nu fie decazuti din rangul lor de “colegi ai judecatorilor”...Hotararea CSM prevede clar ca procurorii si avocatii trebuie sa stea la acelasi nivel. Sefii de instante s-au facut ca nu vad aceste dispozitii !!

Monday, April 02, 2012

România se află într-un stadiu ireversibil al reformelor în justiţie şi are obligaţia de a continua pe acest drum, a declarat luni ,2 aprilie,ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, în cadrul întâlnirii avute cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum....Potrivit unui comunicat al Ministerul Justiţiei cei doi oficiali au abordat progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte reforma Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în perspectiva viitorului raport de ţară al Comisiei Europene. MJ precizează că oficialul german a apreciat caracterul comprehensiv al întâlnirii şi evoluţiile înregistrate în cadrul reformei sistemului judiciar. ‘Mă bucur să aflu, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o astăzi cu ministrul Justiţiei, că România a înregistrat progrese remarcabile în domeniul Justiţiei şi în lupta împotriva corupţiei. Aceste progrese, precum şi Noua Strategie Anticorupţie promovată de ministrul Predoiu reprezintă un semnal pozitiv care, cu siguranţă, va influenţa rezultatul în cadrul MCV şi al următorului raport al CE. Consecinţele pozitive ale acestor progrese se vor reflecta, pe de o parte, asupra societăţii civile, iar pe de altă parte, asupra investitorilor străini, securitatea fiind unul dintre aspectele cel mai des invocate de companiile germane atunci când se referă la condiţii prielnice pentru investiţii directe în România”, a declarat oficialul german. Gunther Krichbaum a subliniat că Germania va sprijini în continuare cooperarea cu România în domeniul Justiţiei.