Friday, October 30, 2015

Ceea ce se întâmplă în Portugalia nu este decât o nouă etapă a marşului forţat al Europei către o societate lipsită de legitimitate democratică, marş justificat, însă, tocmai prin apelarea neîntreruptă la principiile democratice.  Negocierile cu socialiştii au eşuat, iar aceştia s-au mişcat rapid pentru a forma o coaliţie de stânga alături de comunişti şi un alt partid de stânga, formaţiunea ad-hoc dispunând de o majoritate de 50,7% în Parlament. Liderul socialist Antonio Costa a cerut, în aceste condiţii, numirea ca prim-ministru, dar preşedintele Anibal Cavaco Silva a refuzat.   În urma refuzului preşedintelui, Ambrose Evans-Pritchard scrie în The Telegraph că "zona euro a trecut Rubiconul prin interzicerea accesului la putere a stângii". Acesta este primul caz în care partidelor eurosceptice li se neagă dreptul de formare a guvernului, interdicţie justificată prin interesul naţional, după cum mai scrie jurnalistul bri¬tanic. "Acesta este cel mai rău moment pentru o schimbare radicală a fundaţiilor democraţiei noastre", a justificat Cavaco Silva decizia de a cere tot fostului premier să formeze noul guvern.   În opinia preşedintelui, "după marile sacrificii din ultimii ani este datoria mea să fac tot ceea ce este posibil astfel încât să nu transmitem semnale false instituţiilor financiare, investitorilor şi pieţelor". Ce ar mai fi de spus, când voinţa poporului, cel puţin conform definiţiei democraţiei încă acceptată la nivel european, a ajuns să fie considerată "semnal fals" pentru instituţiile financiare şi pieţe?   Antonio Costa a declarat că decizia preşedintelui reprezintă o gravă greşeală, deoarece "este inacceptabilă uzurparea puterilor exclusive ale parlamentului", şi a anunţat un vot de neîncredere la prezentarea noului guvern în forul legislativ.   Ana Catarina Mendes, parlamentar şi purtător de cuvânt al Partidului Socialist, a declarat pentru Reuters că "noul guvern nu are niciun viitor şi este conştient de acest lucru", deoarece "nu dispune de o minimă capacitate de a interacţiona cu societatea".     "Cavaco Silva îşi foloseşte puterea pentru a impune o agendă ideologică reacţionară, în interesul creditorilor şi a instituţiilor zonei euro, iar totul se face, cu o remarcabilă impertinenţă, în numele apărării democraţiei", este verdictul lui Ambrose Evans-Pritchard.  Poate că socialiştii şi aliaţii lor vor bloca revenirea la putere a blocului de centru-dreapta sau poate că guvernul minoritar va depăşi moţiunea de cenzură în urma unor "jocuri" politice justificate prin interesul naţional, însă niciuna dintre cele două blocuri politice nu vor putea să voteze împotriva matematicii implacabile a datoriilor.

Thursday, October 22, 2015

ROMANIA  va fi obligată să plătească penalităţi pentru fiecare zi de întârziere până la transpunerea integrală a Legii privind rezoluţia bancară, ce presupune inclusiv aplicarea bail-in-ului (procedură care prevede inclusiv confiscarea depozitelor negarantate, pentru salvarea băncilor cu probleme), după cum reiese dintr-un comunicat al Comisiei Europene.  Acesta arată că CE a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la netranspunerea legislaţiei privind redresarea şi rezoluţia bancară de către Luxemburg, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia şi Ţările de Jos (BRRD), precizând: "Sesizarea Curţii implică cel puţin impunerea unei penalităţi zilnice cu titlu cominatoriu până când se realizează transpunerea integrală. Cuantumul acestor sancţiuni este calculat în aşa fel încât să se ia în considerare capacitatea de plată, durata şi gradul de gravitate a încălcării normelor de către statul membru în cauză. Comisia poate decide să retragă această cauză în condiţiile în care un stat membru pune în aplicare normele UE respective".  Potrivit specialiştilor din domeniul juridic, Comisia Europeană este îndreptăţită să aplice astfel de penalităţi.  Printre altele, comunicatul CE mai subliniază: "Această directivă (2014/59/UE) este un element central al cadrului de reglementare instituit pentru a crea un sector financiar mai sigur şi mai solid în urma crizei financiare. De asemenea, directiva este un document important pentru Uniunea bancară a UE. Noile norme introduse prin BRRD oferă autorităţilor naţionale instrumentele şi competenţele necesare pentru a atenua şi a gestiona dificultăţile majore sau falimentul băncilor şi ale marilor firme de investiţii din toate statele membre ale UE. Obiectivul este acela de a se garanta faptul că băncile aflate în pragul insolvenţei pot fi restructurate fără a obliga contribuabilii să plătească, în vederea menţinerii stabilităţii financiare, pentru băncile aflate în dificultate. În acest sens, ele prevăd, printre altele, ca acţionarii şi creditorii băncilor să îşi suporte partea lor din costuri, prin intermediul unui mecanism de «recapitalizare internă». Este extrem de important ca aceste norme să fie în vigoare în toate statele membre".  Data-limită pentru transpunerea acestor norme în dreptul naţional a fost 31 decembrie 2014. La data de 28 mai 2015, Comisia Europeană a trimis un aviz motivat unui număr de 11 state membre ale UE, solicitându-le să transpună BRRD. Întrucât în şase state membre ale UE noile norme nu au fost transpuse integral, Curtea a fost sesizată cu privire la nerespectarea acestei obligaţii de către statele în cauză". Neimplementarea legii care prevede şi aplicarea bail-in-ului pentru salvarea băncilor cu probleme riscă să pună sub semnul întrebării credibilitatea Uniunii Bancare, ne-au declarat, în urmă cu o lună, unele surse europene.  Acestea apreciau, atunci, că situaţia actuală referitoare la transpunerea în legislaţiile naţionale a Directivei Europene care priveşte rezoluţia bancară este "nesatisfăcătoare, cauzând incertitudini legislative şi implicând riscuri politice şi legale în cazul în care băncile ar întâmpina dificultăţi". Romania se află printre statele împotriva cărora CE a deschis procedura de infringement pentru netranspunerea Directivei 2014/59/UE.  În luna mai, Comisia Europeană a cerut de la 11 state membre (Bulgaria, Republica Cehă, Franţa, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Malta, Polonia, România şi Suedia) implementarea în totalitate a legii menţionate mai sus. "Cererea a fost făcută sub forma unei opinii motivate, care reprezintă a doua fază a procedurii de infringement a UE.  Din mai, unele ţări au făcut anumiţi paşi ca să se asigure că sunt în linie cu reglementările UE privind Directiva Europeană referitoare la rezoluţie şi restructurare. Altele nu au făcut acest lucru", ne-au mai spus sursele citate.  Acestea au adăugat că ţările care au transpus în totalitate reglementările UE în legislaţia naţională sunt Austria, Germania, Finlanda, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Letonia, Estonia, Ungaria, Croaţia, Slovacia, Portugalia, Danemarca şi Bulgaria, cele care au implementat parţial această lege fiind Belgia, Spania, Cipru, Malta, Ţările de Jos, Slovenia şi Franţa.  Aşadar, România nu se află printre ţările, menţionate de oficialii europeni, care au deja o lege completă sau parţială în domeniul rezoluţiei bancare.  Ministerul nostru de finanţe a transmis spre dezbatere Parlamentului un proiect legislativ realizat de Banca Naţională a României (BNR) care priveşte crearea unui Fond de rezoluţie bancară.   Analistul economic Ionel Blănculescu este de părere că un astfel de proiect legislativ nu a fost aprobat până acum pentru că ar fi neconstituţional, acesta urmând să vizeze şi aplicarea bail-in-ului.  Referitor la procedura bail-in-ului, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR ne-a precizat, la începutul lunii iunie: "Textul transmis de Banca Centrală către MFP nu face altceva decât să transpună prevederile europene. Trebuie să înţelegem că nu BNR impune aplicarea bail-in-ului, printre soluţiile de salvare a băncilor cu probleme, ci Uniunea Europeană cere acest lucru".  Ordonanţa 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului spune că a doua măsură de stabilizare a unei bănci prevede posibilitatea participării Fondului de Garantare a Depozitelor în calitate de acţionar al instituţiei respective.  Acţionarii instituţiei supuse rezoluţiei vor fi primii care vor suporta pierderile, creditorii respectivei bănci suportând pierderi ulterior acţionarilor, în conformitate cu ordinea priorităţii creanţelor acestora din cadrul procedurii de insolvenţă, cu excepţia cazului în care, în prezenta lege, se prevede în mod expres altfel, iar persoanele fizice şi juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a instituţiei supuse rezoluţiei sunt trase la răspundere potrivit legii civile sau penale.   Urgentarea adoptării "atât de întârziatei legislaţii din sectorul financiar" - referitoare la închiderea băncilor, garantarea depozitelor, supravegherea macroprudenţială şi la obligaţiunile garantate - va contribui la întărirea cadrului legal actual şi la alinierea acestuia la bunele practici internaţionale, consideră oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI).  La închiderea vizitei pe care a făcut-o zilele trecute ţării noastre, şefa misiunii FMI, Andrea Schaechter, a declarat: "Sectorul bancar se găseşte cu un pas mai aproape de revigorarea intermedierii. Acest domeniu a făcut faţă cu bine incertitudinilor legate de Grecia din vara acestui an şi continuă să menţină rezerve suficiente de capital şi de lichidităţi. Pe măsură ce bilanţurile s-au consolidat şi redresarea economică a căpătat teren, creditarea sectorului privat a început să dea semne de revenire incipientă. În acelaşi timp, menţinerea unor rezerve puternice va fi esenţială pentru ca băncile să poată gestiona riscurile legale considerabile".  În ceea ce priveşte modernizarea regimului insolvenţei din ţara noastră, procesul avansează, este de părere oficialul FMI, subliniind că misiunea a recomandat consolidarea proiectului de legislaţie secundară, pentru a se asigura implementarea eficientă a cadrului legal privind insolvenţa personală.  Sursa - ziarul bursa.

Sunday, October 11, 2015

O decizie recentă a Curții Constituționale privitoare la Codul penal a provocat multe comentarii critice. S-a remarcat, de pildă, că prin noua interpretare a conflictului de interese, primul-ministru Victor Ponta sau fostul primar de la Constanța Radu Mazăre scapă de o parte din acuzațiile care le-au fost aduse. Și nu doar ei, ci și alții care au fost acuzați că ar fi creat avantaje unor foști parteneri de afaceri. Decizia CCR ar prezenta prin urmare o mulțime de inconveniente și ar pune frână luptei împotriva corupției. (v. RL, Ondine Gherguț)  Chiar dacă din punct de vedere strict tehnic aceste observații sunt corecte, decizia Curții Constituționale ar trebui mai curând salutată, căci ea împiedică săvârșirea unor abuzuri. În anumite cazuri, Codul penal putea fi eficient, dar în altele lăsa loc unor acțiuni absurde și excesive.  Este vorba de Art.301 alin.(1) din Codul penal, referitor la conflictul de interese în cazul unui funcționar public, prin care se interzice acestuia să decidă în beneficiul cuiva cu care s-a aflat ”în raporturi comerciale”. Curtea a apreciat însă că formularea e vagă și alunecoasă, fiind de natură ”a împiedica determinarea exactă a conţinutului constitutiv al infracţiunii de conflict de interese” (CCR, comunicat de presă).  Dacă parchetul află că un primar a acordat un contract firmei la care a fost acționar, va trebui să abandoneze cazul în lipsă de temeiuri legale. Prin urmare e adevărat că, prin noua interpretare a legii, procurorii pierd un instrument folositor. Dar procurorii nu au decât un rol limitat în înfăptuirea justiției. O bună interpretare a legii este aceea care îngrădește cât mai mult cu putință posibilitatea unui abuz chiar dacă în felul acesta rămân nepedepsiți unii dintre cei vinovați. Acesta este prețul. Cu alte cuvinte, ar fi bine să ne ferim ca legile anticorupție să semene cu raidurile aviatice care înregistrează tot mai multe ”pagube colaterale”. Căci, pe măsură ce victimile inocente devin tot mai numeroase, te întrebi dacă prețul intransigenței merită să fie plătit.  Mai există însă un argument major împotriva acestei interpretări a conflictului de interese. ”Raporturile comerciale” care sunt incriminate de Codul penal nu acoperă decât o mică parte din aria relațiilor subiective care ar putea vicia o decizie publică. Dintr-o pudoare ușor de înțeles, legiuitorul nu a enumerat între situațiile condamnabile pe cele erotice, or probabil că nu există nimic mai frecvent decât favorurile făcute amantei sau amantului. Am ales relațiile erotice deoarece ele sunt, în sensul lor propriu și figurat, cea mai puternică expresie a acelei subiectivității umane de natură să deturneze o decizie rațională. Și dacă lucrurile stau așa (și așa stau!), legea penală românească este și oarbă și incisivă, exact ca o dronă prost ghidată. E mai bine cum a decis CCR care a limitat conflictul de interese la sfera familiei, păstrându-se într-o zonă strict controlabilă.  Dar probabil că nu pudoarea, ci altul va fi fost motivul principal pentru care legiuitorul nu a cuprins în sfera conflictului de interese relațiile erotice. Dacă ar fi intrat pe acest teren, ar fi încălcat dreptul la intimitate. Or aici se află contradicția în care se zbate justițiarul liberal. Ambiția lui este să-i prindă și să-i condamne pe aceia care se abat de la criteriile obiective și măsurabile ale unei decizii din sfera politicii publice, dar fără să tulbure sfera intimității. Atâta doar că orice deturnare a obiectivității este, prin definiție, subiectivă și egoistă, ținând cu necesitate de sfera intimității. Relațiile erotice - de orice fel ar fi ele - sunt epitomul însuși al conflictului de interese.  Prin urmare, dacă legea nu poate intra în toate ascunzișurile vieții omenești, este mai bine să rămână în zonele clare și perfect controlabile. Orice incursiune punitivă în sfera subiectivității riscă să se transforme într-un abuz. (DW)