Sunday, July 06, 2014


Trei luni de greva japoneza in instantele din intreaga Franta, fara niciun rezultat.   De aproape trei luni, in toate instantele din intreaga Franta, personalul auxiliar (grefieri, arhivari, aprozi etc) au lipite pe usi afise de protest si cer un proiect viabil de reforma a Justitiei, compatibil cu secolul XXI. Personalul de grefa solicita:
·       sa se asigure Justitiei mijloace materiale si resurse umane la inaltimea misiunii lor;
·       recunoastere profesionala, un stat pe masura si, mai ales, salarii decente;
Afisele privind aceste deziderate sunt lipite pe usile tuturor camerelor grefierilor din intantele din Paris si restul Frantei, pana la tribunalele de mare instanta si Curtea de Casatie. Mesajul protestatarilor este: “Fara personalul de grefa serviciul public de justitie nu poate functiona”. In pofida acestui protest, reactiile politice intarzie. Si asta pentru ca Justitia este privita de francezi ca un serviciu public departe de asteptari, care in raport de ce ofera nu ar trebui sa indrazneasca sa se mai planga.
Seamana teribil cu ce e la noi...Prea multa independenta si lipsa de raspundere din partea magistratilor, prea multa tovarasie intre procurori si judecatori, adunate cu reactia politica adversa de a subfinanta sistemul judiciar tocmai pentru slabele sale performante – iata reteta sistemului judiciar francez, considerat o “loterie nationala”. Cu o legislatie stufoasa, aplicata arbitrar, cu un pret foarte mare pentru justitiabilul care ajunge sa apeleze la sistemul de justitie francez, acest melanj se aseamana cu sistemul judiciar roman, care e insa mult mai prost din toate punctele de vedere. Si asta pentru ca in Franta, spre deosebire de noi, exista o cultura a Dreptului si un respect crescut fata de cetatean si valorile fundamentale, iar din punct de vedere al sediilor instantelor si parchetelor, cladirile istorice impresioneaza.  Putini stiu insa ca sistemul francez – pe care Romania l-a copiat din 2004 incoace in tentativele sale de reforma – este unul depasit, care nu prezinta mare incredere, intrucat a devenit impredictibil, greoi, si deosebit de scump, in care sub parada independentei magistratului, lipsa de raspundere predomina, iar arbitrariul e la tot pasul. Spre comparatie, sistemul judiciar roman are aceeasi soarta, chiar mai rea, intrucat pe langa metehnele intalnite si la “fratele mai mare” se adauga un volum urias de dosare si o penetrare fara precedent a serviciilor de informatii si a politicului pe zona care are in atributii numirile in marile parchete si instante.

No comments: